HOME D.E. GUEST BOOK SPORT ISCRIVITI DELFINARIO LINKS COOKIE POLICY


•   Taranto, tutto pronto per la Festa di Sant'Antonio 2019
•   “Storia e Architettura”
“San Pietro: l’altra Basilica”.

•   Attenti a quei due: confronto diretto tra Mare e Terra in una sfida tra grandi chef
•   “Percorsi educativi per una società interculturale”
•   MAGNA GRECIA AWARDS 2019
•  Centro di Documentazione


•   MANDURIA (TA): La Coldiretti nella gestione del Parco dei Messapi
•   RICONOSCIMENTO NAZIONALE PER IL PIZZAIOLO TARANTINO PROFESSIONISTA MICHELE DI BARI
•   PULSANO: IL COMUNE FA COPRIRE TUTTE LE BUCHE SU VIA TARANTO



•   Riesame AIA ex Ilva: le valutazioni e richieste di Legambiente
•   Il Dossier Taranto di Legambiente sull’ex Ilva
•   GRETA CHIAMA TARANTO


•  U Tarde nuestre -
rassegna quotidiana

•  Basket
•  Atletica
•  Delfini Erranti Touch Rugby Taranto
•  Altri


Notizie
Ricorrenze
Raccolta Foto


Google
Web DelfiniErranti.Org



stampa l'articolo
ALLA PROCESSIONE DEI MISTERI

(’Nnanz’a ’nnanze a’u Càrmene)

giovedì 28 marzo 2013

di Tonino Lenti


Venerdì Santo, il popolo tarantino come ogni anno si riversa nel Borgo, per assistere alla processione dei Sacri Misteri, che da secoli la confraternita del Carmine dirige con devozione e penitenza.
Tra i tanti fedeli, anche "Pascàle e Cuncètte", sono presenti nella Città Nuova, legati ai Riti tarantini della Settimana Santa.

"Alla processione dei Misteri" ('Nnanz'a nnanze a'u Carmene).

Felice Pasqua a voi tutti
Tonino Lenti
______________________________________



Venerdì Santo, Pascàle e Cuncètte escono di casa nel primo pomeriggio, diretti in piazza Giovanni XXIII (per i nostalgici Piazza Carmine) per assistere alla processione dei Sacri Misteri. Si avviano per l’antica via Maggiore (oggi via Duomo), direzione Borgo, dopo aver salito la scalinata della via Nuova.


-- Cuncè, manche ’nn’orette de suenne m’hagghie fatte òsce, pe scè vedè le Mestère.
-- Pascà, cce no vè subbete ’nnanze a’u Carmene, rèta-rète te ijacchie, no ’u sèije quanda cristiane stonne ogne anne a vija D’Aquine? Cce no te jacchie ‘nnanz’a ’nnanze, cu binòchele ’a vìde ’a prucissiòne. Spicialmende tu pò, ca uè cu stè attaccate a’ bbanne, fà ca no se sènde cce stè chiù lundane. Approposete Pascà, l’è chiùse tu ’a porte de case?

-- Sò trend’anne Cuncè, ch’ogne vvòte ch’assìme ’u pertòne de case, m’addummanne cce hagghie chiuse ’a porte. Ca cce ’a chiude sempre jie, cè m’addummanne a fa?
-- Accussì me mette l’aneme ’n pace, Pascà. No vvide ca vonne geranne le mariunggìdde, cu stù chiare de lune ca stè?

-- Cuncè, cessò ca s’honna rubbà, no jè da nuije c’honne venè. E pò cu ssorte d’a mascatùre ca stè ’mbacce a’ porte e ’u cagnùle de chidde de bbasce, ca sckame sempre, add’honna trasè?
Nah, l’òtra matine, tenèvene ’a porte apèrte, accumme trasì ’u bustìne ind’o pertòne, assì ’u cagnùle, ca no le strazzò ’u cazòne da vicine a’ ijamme cu ’nu muèzzeche? Ne vulève vendètte ’u bustine, Cuncè! Pò assì Uelìne “capa grosse”, no ’u sè, ijdde tutte attiggiùse, cu quidde piggiame a ffascie e le capìdde a’ “Rodolfe Lavandìne” e ’u calmò ’nu pìcche.
Pe te dìscere, cce jè c’addà trasè aqquà Cuncè?

-- Però Pascà, a quidde cagnùle l’honne stà rète pe rète, nustèrze, stè spanneve ’na mènza vucàte su’a logge, beh, assì ’u cagnùle da ind’u pertòne, ss’aqquaquagghiò e lassò ’nu “presàcchie” nn’anze a’u pertòne e s’a felò. Pe piecche no ’u facève ’mienz’a ’mmienze a ’u strìttele. E pò vulìme cc’honna venè le turiste a Ttarde Vecchie…

-- Cuncè, piccè le marciapiede du Bburghe, no stonne chìne-chìne de “mustazzuèle”, spicialmmende vicìne a’ Ville Perepate e rète’u Muragliòne d’u ’spetàle Militàre? Addà se ne vònne cu no le vède nisciùne. Cce no se cangie ’a càpe Cuncè, ne le sunname le turiste a Ttarde e cu sòrte du uaije ca tenìme du Sidderurgeche e cumbagnije candande. Camename và!

-- Pascà, ’nghianame ’a vija Nove e sciamene pe vjia Duome, belle cu’a mandagne, ca p’a Marine mène ’nu piecche de viende. Cu no nne pigghiame ’nquarche frescùre.
-- Cu’a jamme a cume vè, Cuncè? Cu no facìme cume aijere sere pe le Sebburghe, cc’amme ’rrevate a’u Carmene e m’è fatte turnà ’ndrète. Ca stasere no ’nge ne sciame cce no vedìme totte ’a
prucissiòne.

-- Mè… No accumenzà mò Pascà. Sciamene, ’nghianàme le gradùne, accussì doppe chiane- chiane ne gudìme a strade chiù ’mburtande e chiù belle de ’na vòte. Tande ’u tiempe ’u tenìme, jè subbete ancore, ’u Trucculande a le cìnche ss’affaccie ’nnanze a’ Chièsie.
-- Cuncè, ’u fatte jè, ch’accume se jàpre ’u Purtale du Carmene, ’nu ’nnanz’a ’nnanze nn’hàmma ’cchià. Ca cce ne sciame dòce-dòce, ’nu buche ind’a ll’acque facìme. Azàme ’nu piecche ’u passe mò.

Si avviano per la scalinata, una delle più belle postierle della Città Antica, che congiunge via Di Mezzo con via Duomo. Giunti sul largo San Costantino, Pascàle che ricorda molto bene gli anni della sua infanzia dice:

-- Cuncè, averamènde vija Duome tànne jève ’na strade ca valève, ’mburtande cume è dìtte tuije. Stave ’nu spasse e spasse de cristiane e le putèije ca no se cundavene pe quande ne stavene. Nah, proprie addà, stave ’a puteije du “Mestrùdde” e ’u bar de “Collochele”, te l’arrecuèrde Cuncè?
-- Ca no me l’arrecorde Pascà, quanne girave cu carrettine de le gelate, cu le cartucce de cìnche e dèce Lire. E “Mazzullìne”, quidde de le giurnale, vìcìne a’ Madonne d’a Scale, te stè recuèrde Pascà?
-- Cuncè, ’u stè numeniesce tuije, ca sì chiù piccenne de mèije…
-- Pascà, no te fà tanda granne, ca trè anne sò ca ne passame. Nah, mò hammà ’rreva vicìne a pisterle d’a ’Mmaculate, vidìme cce te l’arrecuèrde cè putèije stàve faccefronde a’u palazze Galeote…
-- Alanche d’a putèije, Cuncè! ’A bbarracche de le caramelle de “Cecènze” stàve ’nnanze a’ pisterle e chiù a quedda vanne ’a salumerije de “Don Vincenze” e ’a cartolerie “d’Amodije”. A mè m’ha dìcere cumm’ère vija Duome de ’na vote? Camename mò.

Passo passo arrivano vicino a piazza San Francesco, dove maestoso si affaccia l’edificio dell’ex caserma Rossarol, già Chiesa e convento di San Francesco, oggi sede dell’Università che porta il nome dello statista “Aldo Moro”.

-- Mè, belle-belle Pascà, no azà ’u passe, no ’u stè sé ca tènghe ’a sciateche a’ jàmme?
-- Cuncè, no accumenzà a cumme a jere sere, ca cìnghe Sebburghe sule hamme vìste, pe stà càgne de jàmme.
-- Cce tènghe stù sbattere Pascà, cè uècchianne da meije? Bbaste ca nn’hamme vìste dìspare, no tt’accundiende maije tu. Nah, vìde cce stè avène!
-- Addo jè Cuncè?
-- Nah, vicìne a San Michèle, Pascà, mò à ’ssute da ind’u strìttele addò stàve mèste Caijtane “’u siggiare”.

-- Sanghe d’a bbanne! No jè ’u figghie de Mimìne “Peperùsse”, Cuncè? A cume se jacchie aqquà, ca quidde se ne scije ’n Germanie? Sò quàse ’na decìna d’anne ca manche da Tarde.
-- Cè stè ddìce Pascà, à state a Ttarde dò anne fà, no ’u seije ca murì attane? E se vède c’à venùte p’a Sumane Sande stavòte.
-- Niende de mène, doppe tand’anne ca no avène a Ppasche, s’à ’rrecurdate proprie mò d’a Sumana Sande tarantine. Va jacchie cè jè ’u fàtte. Cuncè…

-- Approposete Pascà, no nne sè niende ca dò-trè mìse fà, Checchìne ’a mugghiere de “Peperùsse” acchiò ’nu sacche de solde indr’a ’u cuntrafùnne de l’armadie, cu le fìle ca no nne sapevene niende?



-- Sòrte du tìrchie “Peperùsse”! E cè se l’avèra purtà tutte a’u Campesande le solde, Cuncè? No ’nge ’u sapève ca ’u chiavùte no nne tène sàcche? E cumme se l’ha fàtte tanda solde, cu quedda mènza putèije de frutte ca tenève?
-- Pascà, quidde dàve solde a ’ndèresse a le cristiane e se le mettève tutte sott’u mattone, a cume facèvene l’andìche.
-- Mò se spièghe ’a venùte du fìgghie, Cuncè! E se vede ca mò honna spartè ’u feròne d’attane. Povere a ijdde ca stè sott’a terre.

-- Cìtte Pascà ca se stè avvicìne, cu no te vè ssende. Cangiàme descurse, nah, vìde San Michele, cè bella Chiesètte ’ngrazziate!
-- Cuncè, aqquà hàgghie state battezzate ije. Proprie ind’a Chièsie addò stè de case ’a ’Mmaculàte Cunceziòne.
-- Pascà, cc’averamènde sò assaije le recuèrde belle de Tarde Vecchie ca tienne. Aiere sere a’u Sebburghe de San Dumieneche, me cundàste ca te vestìste da prevetìcchie a’ messe cu Motolèse, no jè ca stè ’nquarche òtre cose ascunnùte ca no m’è dìtte?
-- Ca cce tu Cuncè, ogne vvote ca te stoch’a cconde ’nu fatte, te ne ijesse: “Ce l’ha cundà tutte mò Pascà?” E me spiezze ’u descurse. Nah, mò te nn’hagghià cundà nn’òtre!
-- Scià dìmme mè!
-- Ca no mm’hàgghie fatte ’a Prima Comunione a San Dumieneche, cu ’a Chièsie ancore cu’a lamie… Quedd’andìche, tte l’ha recuèrde tu Cuncè?
-- Ca no me l’arrecorde Pascà? Jève ’nu piecche uscùre, ma jève bella ’a Chièsie accussì andìche.
-- Ca tènghe astepàte pure le fotografie, Cuncè, tutte attellate su’a l’altare.

-- E addò stonne Pascà?
-- Cce sàpe ind’a cè contrafùnne stonne sbunnate mò Cuncè. Le pigghiève da case d’a bonaneme de mammà.
-- Mah… Cce l’acchiàme Pascà, le vògghie cu vvèghe proprie.
-- Beh, passame ’u Ponde mò Cuncè, le quattre sò, poddarse c’a facìme cu ne mettime ’nnanz’a ’nnanze, belle rète a le tranzènne. Accufanìscete però Cuncè, ca s’u Canale ’u vendezzùle calavrèse pònge ca jè ’na bellèzze.

I due coniugi, attraversato il Ponte Girevole, imboccano via Matteotti (l’antica via Archita) per immettersi in una delle più belle piazze della città, Villa Garibaldi, che ha sullo sfondo, come un gigante claudicante, il vetusto Palazzo degli Uffici, sede una volta del Tribunale, di una elegante Galleria e di diversi istituti scolastici, dei quali è sopravvissuto solo il vecchio liceo “Archita”.

-- Cuncè, menàmene su’a vija D’Aquine e avvicenamene a’u Carmene, ca numunne de cristiane stoch’a vvèghe ’mmienz’a strade. Cu no hammà perdè le prime poste…
-- No me terà Pascà, ma fà cadè? No vìde ca porte le scarpe cu tacche ijerte?

-- E proprie stasere t’è mìse chidde scarpe c’hammà stà ’mbalàte ’nnanze a’u Carmene? No te putìve mettere le scarpe chiù comede Cuncè? ’U seije ca jè notte ’a serate, no te fà venè nisciùne caùre p’a cape, Cuncè! Ca totte ’a prucissiòne hammà vedè. Mò fiermete ’nu piecche vicìne a quedda bancarèdde, famme vedè dò statuètte de crète.
-- Cè stè stùrie mò Pascà, no ’nge tt’avastene chìdde ca tienne a ccase, m’è nghiùte ’u cummò chìne de perdùne!
-- Cuncè, almene se sende l’arie de Pasche ind’a ccase!

-- Avogghie arie de Pasche, Pascà, cu le marce funebre ind’a rècchie, da quanne tt’uèse a’ matine fine a’ sere. Tt’è ’mpatrunìte de totte ’a cass’armmoneche de indr’a ccase.


-- Hamme capìte mè, terame ’nnanze Cuncè, scè setuàmene rète a quedda tranzzènne, ca n’orètte manche cu se ijapre ’u Purtale da Chièsie.

Pascàle e Cuncette trovano posto dietro una transenna di lato alla Chiesa a ridosso del Palazzo degli Uffici. La piazza è quasi colma di fedeli, c’è un gran movimento all’interno del settore racchiuso dalle barriere, si notano fotografi, emittenti televisive, giornalisti, il personale addetto all’ordine, ognuno si prepara per il suo lavoro. Anche la banda prende posto in una zona del piazzale, pronta ad eseguire le più note marce della Passione che accompagnano i nostri Riti.

Ore 17,00, il portone si apre, cade il silenzio in piazza Carmine, il Troccolante si affaccia sul piazzale, pochi attimi e fa eco nell’aria “’a trucchelisciàte” ed il confratello procede lentamente. Dietro s’intravedono il Gonfalone e poi la Croce dei Misteri, ha inizio la Passione di nostro Signore.

-- Pascà, mègghie ca nn’amme fermate aqquà, sott’u palazze du Tribunale vecchie, almene stame a’ mandagne. Nah, ’u Trucchùlande à ’ssute, siende cume vè sbringhijlanne. Ca cce vòle forze pure a sbattere stù strumende. Ah, dìmme Pascà, cce l’ha pìgghiate st’anne ’a tròcchele?

-- Ma, cce sape Cuncè! ’Na vòte assèvene le nome su giurnale, mò p’u fatte da “pràivase” no fanne sapè chiù niende, ma sotte pe sotte trapàne ’nquarche cose.
Ind’u passàte Cuncè, mm’arrecorde cristiane c’honne rumàse a’ storie, ppe quande vòte honne pigghiate le simbole d’a passione, le varie “Cicchetegnàcche”, “Zze Catàvete”, “’U Cavalliere”, e tand’òtre cunfratèlle mène famùse a’u popele. Beh, lassàme stà và, ca mò stè attacà ’a bbanne.

-- Avogghie cu te fàce ’na vendre tande, cc’ancore ’a prime jè Pascà. Quattre bbanne stonne, sazie-sazie tuèrne a ccase stasere!
-- Piccè crè matine Cuncè, no ’nge mm’agghià venè ’vvedè, mò cce tùzze a’u Purtale ’u Truccùlande? E ’a bbanne da rète ca le stè ssone ’a nazzecate?
-- Pascà, ch’a spese ppe Ppasche e Caresuniedde hammà fà crè matine!
-- Mè citte, da mò hammà penzà a’ spese Cuncè? Famme sendè ’a melodije de Cardòne mò.

Lentamente i primi tre simboli si portano sul lato destro della piazza. Il troccolante è fermo, seminascosta sotto la mozzetta si nota la troccola, dietro anche lo stendardo della congrega è fermo come la Croce della Passione, ma sempre dondolando. La banda inizia la marcia “Grido di Dolore” di Amleto Cardone, sulla soglia della Chiesa la statua di Cristo all’Orto già è pronta.

-- Pascà, quande jè belle ’a stàtue de Criste all’Orte, nah, mò stè ijèsse da Chièsie!
-- Cuncè, tu mò ha vedè a ccume jèssene: ’a Culonne, Criste a’ Canne e ’a Cascate. Sò averamènde trè opere d’arte. Addà se ferme ’u relògge Cuncè, stè ’a fìrme de nn’artìste liccese, ’nu certe Manze, ha fatte trè capolavore de stàtue.

-- ’Nu mumende Pascà! Famme sendè ’a preghiere ca stè ddìce quidde ggiovene prèvete du Carmene, proprie nn’anze a’ statue di Crìste all’Orte.
-- Cuncè, nn’u vedè uagnòne, ca quidde monzignòre jè, sò dò-trè anne ca stè a’u Carmene. È averamènde ca stè fface belle cose. Ca cce nò, mò-mò ’u mannave l’arcivèscove.

-- Cè bella preghiere ca stè ddìce Pascà! Stè mendòve le viecchie abbandunate, le malate e cristiane sùle ca no tènene a nisciùne. Tt’avène proprie ’u penziere quanne siende ste cose.
-- Menumale Cuncè, ca stè ’u vulundariàte, ’a mènze de le puverìdde, ’a Caritas, cce no averamènde jève chiù trìste ’u fatte.



Già da alcuni anni, il parroco e padre spirituale della congrega del Carmine, don Gerardo, rende più speciale l’uscita della processione dei Sacri Misteri recitando una preghiera davanti a ogni statua che si affaccia sul piazzale, evidenziando ad ognuna le piaghe e la sofferenza che affliggono la quotidianità.

-- Nah, Pascà, mò stonna jèssene l’òtre e trè stàtue, Madonna mèije! Averamènde naturale sò!
-- Cuncè, allore nnè capìte niende, tt’hàgghie ditte, ca quidde ca l’ha fatte jève nn’artestòne, ca mò à squagghiàte, pace a l’anema sòije. Vìde ’a facce afflitte de Gesecrìste, Cuncè, le stàtue de le Mestère nuèstre, pe cume sò naturale, no le jacchie a nisciùna vanne, ’mbacce se vèdene proprie le pène da passione.
-- Cume ’a penetènze, Pascà, ca fànne le perdùne a’ scazàte e cu le stàtue ’nguèdde, averamènde ’u fanne ’u sacrificie ste cristiane.

-- Spicialmènde cu’a Cascate ca jè ’a chiù pesànde. Le Mestère Cuncè, sò ’a prucissione d’a penetènze. Tu ha vedè crè matine quanne se retìrene le cunfratèlle, vonne muerte de suènne, le spadde ’ndulerìte e le piedde stànghe pe tutte chist’ore de camine nazeca-nazeche. E nquarchedùne cu’a lacreme ca le scènne ’mbacce.
-- E menumale Pascà, ca no ’nge vònne chiù a Ttarde Vecchie, fegùrete a cume ss’accedèvene ’na vòte le cunfratelle.

-- Però Cuncè, ’u sè quande vicchiarìdde e tand’òtre aneme de Ddije malate ind’a ’nu liette, ca no pponne assèije da case, almene affacciate a ’na luggetèdde o ’mbonde a ’nu pendòne de ’nu strìttele, se vedèvene ’a Vija Crùce de le Rite nuèstre.
-- Ss’a vèdene ’u stèsse Pascà, cu le “televisiòne tarantine” e ssenze cu fanne stà penetenze.
-- Cuncè, ’u tarantine, le Rite nuestre le sende ind’u sanghe, jè aqquà ca vò cu stè, jè queste ’a Pasca tarantine, cu’a museche de le bbanne ca te tràse ind’u core.

-- Jè verdàte Pascà. Però acume parèvene bbelle, le Mestère su’a vija Maggiore, quanda cose hamme perse a Ttarde Vecchie.
-- E ’ndande Cuncè, cce bluècche ’u Ponde, miette sottasùse Tarde. Honne fatte ’u Ponde Punta Penne, ma ’u probleme de le prucissiùne à rumàse. Spicialmmende le Mestère pò, ca sò uètte stàtue.
-- Nah, cìtte Pascà, ca stè jèsse Criste ’n Croce. “Criste mije, fà stù bbuène a cce stè malate e a tand’òtre figghie de mamme, lundàne da case p’u muèzzeche du pane”.

Ad un tratto, un turista straniero che era dietro i due coniugi con la sua famiglia, fa segno a “Pascàle”, facendosi capire a gesti, di far passare il loro figliolo davanti, perché non riesce a vedere bene la processione.

-- Nah, Cuncè, fà passà stù piccinne ca no ’nge vède da rète, fallu mettè ’nnanze a’ tranzènne.
-- Avienne miettete aqquà a’ nonne. Pascà, è vìste quand’è bbelle stù piccinne? L’addà tenè quattr’anne…
-- Cuncè, pare numunne chiù granne, no ’u vìde quande jè ijerte?
-- Cè stè dice Pascà, cce tène cìnc’anne sò pure assaije!
-- Ce nn’hammà sciucà Cuncè? Addummanne quand’anne tène!

“Cuncètte”, non immaginando che i genitori del bambino fossero stranieri, si gira e disinvolta verso la mamma del bambino chiede:

-- Quand’anne tène signò?


La turista, di nazionalità inglese, convinta che la frase espressa da Cuncètte, le comunicava il bel posto in prima fila del bambino. Pronta le risponde:

-- “Thank you!” Ringraziando i coniugi.

“Cuncètte”, sorpresa, che non si aspettava una tale risposta, si rivolge a “Pascàle”.

-- Pascà, vìde ca giargianìse sò! No ’nge te n’è ’vvertìte quanne t’ha passate ’u piccinne?
-- No, ’nge ha parlate proprie tanne Cuncè, cu a mane m’ha fatte capì… Cume pe dìcere: “Miettet’u ’nnanze”. Piccè, Cce tt’ha dìtte Cuncè?
-- Pascà, cè ssaccie, hagghie capìte: “t’è ’nghiùte!”
-- È vìste Cuncè, no ’nge è capìte bbuène, ha dìtte “di cchiù”, jè chiù granne di cinc’anne. Ha ’ndìse ’u descurse nuèstre.
-- Cìtte, cìtte Pascà, ch’è state bocciate dò vòte a’ scòle e uè cu fface ’u professore, trimiende ’a prucissiòne ch’è mmègghie.

-- Jè raggiòne pure tuije, nah, vìde ca “Studio Cènde” cu’a telecamere stè avène. Cuncè, mò hamm’assè ind’a televisiòne.
-- Mò, famme gerà a càpe da quedda vanne Pascà, cingàte me vède, cè honna dìcere: “’nnanz’a ’nnanze s’à mmìse Cuncètte”.
-- Nah, c’u mecròfene stè avène Cuncè? Ggirete, accussì manname le salute a Zze Totòre ca stè a Turìne.
-- Mò vìde cce te stè cìtte Pascà, cu no ha menà ’nquarche javatòne. Stè ddìce sempre da quanne amme ’rrevate. Nah, ’a Sindone à ’ssute.

La giornalista di Studio100 prosegue ed intervista altri fedeli più avanti, fermi dietro le transenne. Mentre la Sacra Sindone “nazzecanne” prosegue sul piazzale tra tanta gente, il lenzuolo che avvolge la Croce dondola soffiato da “’nu ventezzùle” di ponente.

-- Cuncè, menumale ca nn’amme mìse a’ mandagne, vìde cè felippìne ca mène da quedda vanne. Tremiende ’u càmice de quedda Poste a ccume se mòve e a cume se sènde a cacciate du viende a’ scazàte.
-- Ah, Pascà, pienze ’nu piecche, cce stave tu a’ scazàte a’u poste de chidde Perdùne… Crè matine dritte a’u spetàle scè fenìve, stìse ind’a ’nu liette.
-- Cuncè, cè ne sèije tu de cè scòrze sò fàtte ije... Nn’hagghie fatte fatije, cu nève, acque e vviende, ind’a quidde infierne du sidderurgeche. Òtre le chiacchiere.
-- Pascà, dìmme ’nu piecche, cè se fatijave a’ scazàte a’u siddderurgeche?
-- Cuncè, cè ddìce hammà rrìdere, ca Criste Muerte stè ijèsse.

Dalla Chiesa coperto da un velo con stelle dorate, sta per uscire la statua di Cristo Morto, ai lati i quattro cavalieri. Intanto la banda esegue la marcia “Inno a Cristo Morto” del maestro Giuseppe Cacace. Sul piazzale i fedeli raccolti in una silenziosa orazione, seguono il mesto corteo. Pascàle e Cuncètte, anche loro in silenzio osservano il lento cedere del Cristo Morto. Ma…

-- Cuncè, stè siende stà marcie? Queste jè ’a chiù andìca marcie… Niendedemène ca jè du milleuètteciende: “Su’a salme ’nzaguinàte du Nazzarene”, cume ’a chiamave ’a bonaneme de Zze Francìsche.
-- Pascà, no te stè cìtte! Pure mò ha dìcere sempre, no vìde ca stè ppasse Gesecriste Muerte? Sule tu stè pparle ’mienz’a ttanda cristiane. Gesecriste mije! Fallu stà ’nu piecche cìtte.


-- Cuncè, ca ind’a rècchie te l’hagghie dìtte, no jè belle ca le sèije ste cose? Almene puè cundà ’nquarche cose d’a storia nostre.
-- Cìtte Pascà, cu no ha fà ridere pure a le giargianìse ca stonne rète.
-- Hamme capìte mè, sendìmene ’a marcie de Cacace ca jè mègghie.

È la banda “Santa Cecilia” diretta dal maestro Giuseppe Gregucci, che esegue questo antichissimo brano, che è uno dei più preziosi della colonna sonora dei nostri Riti.

-- Pascà, vìde a quidde Mazziere, s’à scangiàte ’u poste cu quidde Perdòne, pe cè mutìve?
-- Cuncè, se vède cc’addà scè ffare ’nquarche servìzie, ca le Mazziere stonne apposte propiamènde pe ste cose e cu sestemèscene mègghie le Poste ind’a prucissiòne e cu mandènene buène ’u passe ’mbrà ’na stàtue e ll’òtre.

-- Però Pascà, ind’a prucissiòne se vèdene ’nu sbuènne de cristiane ’mmienz’a ’mmienze, nah, vìde addà quanda camplacàse vicìne a chìdde e dò Poste, e quidd’òtre fotògrefe sott’a stàtue, no le ponne fà seije da ind’a prucissiòne, ca uàstene tutte ’u belle da Vija Crùce?

-- E ’ndande Cuncè, cce se ne cade ’u cappiedde o cce se mòve ’u cappucce, nn’addà stà ‘nquarchedùne ca l’addà ’ggiustà?
-- Pascà e ’u Mazziere no ’u pò fà ijdde stù servìzie, no vvìde, ogne Poste tène ùne, dò persùne ’nzeccate, ca no ccèndrene niende cu’a prucissiòne. Accussì se levene da ’mienze tutte ste camplacase?

Intanto la Vergine Addolorata fa ingresso su piazza Carmine, preceduta dal clero. Ai lati della Madonna, in alta uniforme, due rappresentanti dei Carabinieri, Polizia di Stato e Polizia Municipale.
È l’ottava statua e chiude l’antica Via Crucis, avviata dalla nobile famiglia Calò.

-- Pascà, arrète stè avène quidde cu ’a telecamere, vuè cu vvìde ca stà vòte hammà jèssere pigghiate? Nah, Madonna meije! Ca ije no ’nge vogghie assère ind’a televisiòne!
-- Citte Cuncè, ca ’nnanze ha passate, nah, de coste a nuije s’à fermate, vicìne a quedda ggiovene.
-- Bah, menumale và. Pascà, no ’u sèije cume sò le cristiane? Ca tènene sempre cè ddìcere? “Ah Cuncè, tt’hagghie vìste ind’a televisiòne, a ccume stave ’nnanze a ’nnanze!”
-- Aspiette ’nu piecche Cuncè, famme sendè cè le stè ’ddummanne ’a giurnalìste a quedda ggiovene.

Infatti la giornalista si avvicina ad una giovane donna, molto presa dalla nostra particolare processione e le porge una domanda:

-- È la prima volta che assiste alla processione dei misteri?
-- Sì, è la prima volta. Risponde la donna un po’ impacciata di fronte alla telecamera.

-- Cosa l’ha colpita in questa Via Crucis? Domanda ancora la giornalista.
-- Il camminare scalzi dei confratelli e la bellezza delle statue. Replica la donna.

-- Guardi, adesso stà uscendo la Vergine Addolorata, cosa chiederebbe in particolare alla Madonna? Continua la giornalista.
-- Chiederei una persona che mi facesse compagnia e mi volesse bene. Seguita la donna, timida, ma con pura sincerità.

La giornalista colpita dalle parole della donna, porta indietro il microfono e lentamente continua il suo lavoro lungo le transenne.


-- Cuncè, è ’ndìse cè l’ha dìtte quedda ggiovene?
-- Sìne, l’hagghie ’ndìse Pascà, ’a giurnalìste, ha rumàse.
-- E se vède Cuncè, ca jè ’na uagnèdde ca vòle a ’nquarchedùne cu le stè vicìne.
-- Madonna mèjie! Povera uagnèdde, s’à capìte ca no tène a nisciùne. M’ha fatte vagnà l’uècchie Pascà.
-- Me n’agghije ’vvertìte, Cuncè, ca tt’onne fatte l’uècchie strìtte-strìtte. Nah, tiene ’u fazzelètte, assùchete l’uècchie, ca pure a mèije m’ha fatte arrezecà le carne… Beh, avàste mò, no te le strecà chiù, ce ’no russe-russe te le fàce. Mò dàmme, famme mettè ’u fazzelètte ’mbòte, c’a Madonne se stè avvicìne.

Ma ecco che la banda dà inizio ad un altro classico brano, “Mamma” di Luigi Rizzola. L’Addolorata lentamente avanza, seguono dietro alcune consorelle e confratelli in abito nero, gli Scouts e un piccolo gruppo di pie donne.

-- Pascà, ma vìde ’a facce rassignàte d’a Madonne, averamende ’nu mèstre fìne a cce l’ha fatte!
-- Cuncè, è dìtte bbuene, da l’opere se vède ’u mèstre. Stà Madonne e Criste Muèrte, fùrene fatte a Nnapule, niendedemène ind’u Millesetteciende. E fù ’nu ricche pussedende de quedd’epoche ca le urdenò.
-- Vìde a ccume jève attaccate a Chièsie, ca se fèce fà Criste e Madonne. E addò le mettì sòrte de le stàtue, Pascà, ind’a ccase?
-- Cuncè, chidde rìcche signùre de ’na vòte, tenève ’a Cappelle ind’u palazze. E uè cussè piccè se le fèce mannà?
-- Pascà, cce jè luènghe ’u fatte làsse stà.

-- Cè luènghe e luènghe, siende mò: quidd’anne Cuncè, arrevò a Ttarde ’na brutta carestìje e forse pe stù fatte, Don Calò, accussì se chiamave st’òme de fede, pe cuntrubbattere a stù triste mumende, se facì fabbrecà ste dò stàtue a Nnapule. E fù da tànne ca ogne Venerdija Sande vonne ’nprucissiùne. E po’ anne doppe fùrene cunzignate a’ Cungreche du Carmene. E pò mane-mane ss’honne accucchiàte l’òtre stàtue.
-- Pascà, a cume le sé ste cose accussì andìche?
-- Cuncè, ’a storie de Tarde le dìce, cè me l’hagghie ’nvendate j’?

Ad un certo punto, uno dei portatori della statua della Madonna Addolorata da un comando: “Furcè”, il simulacro della Vergine viene messo giù, le forcelle vengono posizionate sotto le
sdanghe per permettere lo scambio di posto di uno Sdanghiere, verso una posizione più comoda.

-- Beh, Pascà, stàmene cìtte mò, c’a Madonne à ’rrevate, famme apprufettà mò ca s’à fermate, famme fà stà prìghiere, ca jè ’mburtande.
-- Cè prìghiere Cuncè?
-- Pascà, ’a tènghe astepàte ind’u core e mò cc’hagghie ’vute ’a Madonne azzètte, fèrme vicìne a mmeije, l’agghià cercà stà grazie.
-- No lucculà però Cuncè!
-- Pascà l’hagghià ddìcere cìtte-cìtte, sule ’a Madonne l’addà sendè… “Madonna meije ’Ndulerate, Tu ca p’u figghie tuije muèrte ’n Croce vè chiangènne. Pure Tarde stè cchiange cumme a Ttè, pe ’nn’òtra croce ca ne purtame ’nguèdde da tand’anne, tenìme case, giardìne, cristiane granne e piccinne murtefecàte, “’a polvere” ne stè cunzùme a onza-onze, ’a fatije ’a stè perdìme. Miette Tu ’na mane Mamma meije ’Ndulerate”.

-- Cuncè, àgghie state rècchie-rècchie, cè bella prìghiere ch’è dìtte, addò le liggiùte?


-- Pascà, ste parole m’honne ’ssùte da ind’ù core, vìde quanda piccinne e granne stonne malate su’a le Tammorre e cristiane ca da ’nu mumende all’òtre ponne pèrdere ’u muèzzeche du pane. Almene ’na prìghiere a’ Madonne ’a pozze fà? Vìste ca no se ijàcchie ancore ’a drètte.
-- Cuncè, speriame c’a Mamme du Delore ’a face acchià ’a strade ggiuste.
-- Pascà, ’na Mamme ca tène ’nu delore ind’u core, sape cume tène ’u core lazzaràte Tarde nuestre. Nne l’addà fà ’a grazie.

Ma ecco che si sente di nuovo il rituale comando: “Nguè”, la Vergine Addolorata viene riportata sulle spalle e dondolandosi prosegue il lento cammino.

-- Tremìnde ’a Madonne Pascà, a ’mprime ’mbàtte, pàre suèzze a Quedde de San Dumieneche.
-- Pàre! Ma “’u Tarantine”, Cuncè, le canòsce bbuène le stàtue de le dò prucissiùne. Vìde queste? C’u còre strapungiùte cu trè spellùne a mmane drìtte e ’u fazzelètte a mmane manghe. Quedde de San Dumieneche ’mbèce jè a’ ccundrarie, ma cu’core strapungiùte cu’a spade e chiù le spellùne.
-- Madonna meije, Pascà! E cè sìje, ’u uardiàne de le stàtue?

-- Cuncè, ca ije tarantine-tarantine sò, cu no te crìde cc’avènghe da ’u Calavrèse? Ch’a mmèije, ’a bonaneme d’attaneme, mm’ha trainàte piccìnne-piccìnne, ’mienze a ste “cose nuestre tarantine”. Accussì vònne ’nnanze ste tradeziùne, d’attane a figghie, da nonne a nepùte. E uàije a cce ne le tòcche.

Intanto le otto statue dei Sacri Misteri sono già posizionate lungo la via D’Aquino, è la più suggestiva fotografia della Via Crucis del nostro Venerdì Santo. Come lo è per il Giovedì Santo la processione dell’Addolorata stesa sul pendio San Domenico.

-- Cuncè, vìde cume pare belle mò ’a prucissiòne su’a vija D’Aquine, cu tutte le Candelabbre appezzecate. Tremiende… Vìde cè Vija Cruce ca se vède da rète a’ Madonne?
-- Pascà, ma ’u Truccùlande no ’nge à ’rrevate manghe a’ chiazza ’Mmaculate!
-- Da mò ’a pigghie Cuncè? Quidde s’a stè ffissije cu’a nazzecate ind’u Bburghe, tande stè frìsche ancore, a serate jè bbone e po’ stè ’a mandagne a vija D’Aquine.

-- Beh Pascà, le jàmme no ’nge me stonna mandènene chiù, cè ddìce, nn’accumenzàme a scè?
-- Nah, ’nu mumende Cuncè, stè ’a Bbanne ca se stè sestemèsce rète a’ Madonne, poddarse ca ’u fàce mò nn’òtre pèzze.
-- No ’nge te l’è ’nghiùte ’a vendre Pascà? Quattre bbanne stàvene, a cume spicciave une attaccave l’òtre, sciame mò.

Infatti la banda Santa Cecilia, in un’elegante uniforme, si posiziona dietro l’Addolorata, il maestro Gregucci alza il braccio e da inizio alla esecuzione della famosa marcia di Michele Ventrelli: “A Maria S.S. Addolorata”.

-- Stè vvìde, Cuncè, ca stè ssòne ’a bbanne? Aspiette, sendìme l’ùrteme e po’ ne sciame.
-- Pascà, da le quattre ca stàme aqquà, ’u sèije ca stòche cu le scarpe cu tacche ijerte, cce l’addà fà totte stà strade fìne a Ttarde Vecchie? Tenìme da passà ’u Ponde pure.

-- Nah, n’òtre piecche e pò ne sciame, Cuncè! Famme sendè queste ca jè n’òtra bella marcie, porte ’u nome d’a “’Ndulerate”.
-- Pascà, ’nu stuèzze sulamende, ca mm’agghie stangate, cume te l’hagghià ddìcere? Tènghe le ijàmme a trè stòzzere!


La Madonna lentamente giunge vicino al nostalgico punto dove una volta c’era l’elegante Gran Caffè “La Sem”, uno dei ritrovo di riferimento in via D’aquino “de ’na vòte”. Sono tanti gli esercizi commerciali storici scomparsi nel Borgo: i magazzini D’Ammacco, l’edicola Fucci, la Dreher, il Cin Cin Bar, l’Odeon e tanti altri.
Ma le nostre marce che accompagnano la Via Crucis tarantina sono ancora su questa via principale del Borgo.

-- Beh, Cuncè, sciamene belle jàppeca-jàppeca, a cume dòce-dòce se stè allundàne ’a Madonne.
-- Aspiette Pascà, facìmene ’u segne d’a Croce, fàmme salutà ’a Mamma Sande ’mprime cu nesciame a’ case. Sò cundende Pascà, ca pure quist’anne hagghie vìste le Mestère. No’ nge ’u penzàve proprie cc’avère ’addemurà fìne all’ùrteme, cu stà jàmme ca no me fàce pigghià riggiette.

-- Mò vìde Cuncè, c’a Madonne te dèije ’a forze cu arrive a’ ccase, no fàce niende c’ammà passare ’u Ponde e quase totte vija D’uome, statte scuscitate, ’a Madonna ’Ndulerate no ’nge t’a fàce pesàre stà camenàte. Avienne Cuncè, miettete sottobbracce sciamene a’ ccase.
-- Cè ddìce Pascà, hammà pìgghià ’u pùlme, accussì facìme ’mprime e sparaggnàme totte quedda strade?

-- Cuncè, ’u sèije cè tramòte stè ind’u pulme, cu tutte ste cristiane ca stonne ’mmienz’a strade stàsere? Spìnge a te, spìnge a mèije. E pò cè vale ’a pène, hammà pigghià ’u pulme ’mmocche a’u Ponde e hammà scennère a San Geseppe, facìmene dò passe ch’è mmègghie. È sendùte a’u dottore cè tt’ha dìtte: “Signora, cammine piane, ma dève camminare”.
-- Fà-fà a’u dottore Pascà, tande cè ’u sènde ijdde ’u delòre. Cu avène a’ ccase, ne fàce sudàre sètte cammìse. Butte de sale! A ijdde addò stèije!

-- Tagghiàme da ’mienze a’ cchiazza Garebbalde Cuncè. Attiende a’u gradòne cu no acciampe e nn’hammà scè tutte e dò ’ndèrre. Nah… Tt’arrecuèrde a quidde punde Cuncè, addò stave quidde cu le bisclètte? Nn’hagghie fàtte ggìre quann’ère piccinne aqquà suse!
-- Pure a mmèije Pascà, me purtave ’a bonaneme d’attaneme. Me piaceve ’u ggìre ind’a chìdde automobile mienze sganghereddate. Mm’arrecorde Pascà, a’ dumenèche chiazze Garebbalde stave chiène de uagnùne ca geravene ’mmienze pe ’mmienze, ogne ttande vedìve cadère a ’nquarchedùne.

-- Honne fenìte chìdde tiempe Cuncè. Mò, ogne piccinne tène ’a bisclètte e le pàttene pure. E no ne parlame du telefonìne. Beh, accufaniescete Cuncè, cc’hammà passà ’u Ponde. Tremiende Mare Masce a cume stè arrezzàte.

I due coniugi si avviano sul Ponte Girevole per raggiungere la loro dimora nei meandri del Borgo Antico. Difronte al Canale si erge l’Aragonese con i suoi San Cristofalo e San Lorenzo, che fanno da sentinelle dove una volta giù c’era “’u fuèsse”, ora invece il mare “sckumazze” tra le due sponde.

Tonino Lenti






Segnala questa pagina
mappa del sito

Per un tuo commento scrivi sul Guest Book del Delfini Erranti


home   cookie policy guest book   sport   cultura   società   ambiente   delfinario   blunote